Parlamentul grec a votat pentru restabilirea radioteleviziunii publice ERT, închisă brutal în urmă cu doi ani de precedentul guvern de coaliție în cadrul politicii de austeritate.
Restabilirea ERT, care înlocuiește surogatul ei Nerit, a fost una dintre promisiunile electorale ale noului guvern al stângii radicale SYRIZA, Închiderea ERT, pe 11 iunie 2013, a provocat un șoc în țară și emoție pe plan internațional. Pe lângă înlocuirea titlului Nerit cu denumirea istorică ERT, noua lege prevede reintegrarea a 1.550 de foști angajați. Legea mai prevede că întreţinerea ERT se ridică la 60 milioane de euro pe an și va fi acoperită de taxa de abonament stabilită la 3 euro pe lună. Ministrul responsabil de televiziunea publică, Nikos Pappas, a asigurat că ERT va fi o structură fiabilă, care va restabili sentimentul de dreptate în ţară.