Încă patru martori din partea acuzării audiați în dosarul lui Veaceslav Platon. După ce la ședința trecută afaceristul a fost eliminat din proces, astăzi a continuat examinarea cauzei penale. Apărătorul unui presupus complice de-al lui Platon a declarat că persoanele care au compărut în fața instanței nu au confirmat acuzațiile aduse de procurori. Niciunul dintre cei patru martori nu a dorit să răspundă la întrebările jurnaliștilor. Precizăm că ieri, au fost audiate alte două persoane. S-a întâmplat imediat după ce judecătoarea l-a eliminat pe Platon din proces. Nici la această ședință avocații afaceristului nu au fost prezenți, astfel, acesta a fost reprezentat de un apărător din oficiu. Următoarea ședință va avea loc pe 1 august. Veaceslav Platon este învinuit de tentativă de escrocherie în proporții deosebit de mari, infracțiune pe care ar fi săvârșit-o împreună cu alte două persoane. Totodată, la dosar a fost anexată și cauza penală privind coruperea mascaților de la „Pantera”.