Patru persoane, printre care şi o polițistă, au fost rănite într-un atac armat care a avut loc la o gară din apropiere de Munchen, al treilea oraș ca mărime din Germania. Incidentul s-a produs pe un peron, după ce un bărbat a reușit să smulgă arma unui polițist, pe care a și folosit-o în atac. Mai mult, el a încercat să împingă un agent sub roțile unui tren care tocmai intra în stație. Totul s-a întâmplat după ce forţele de ordine i-au cerut actele de identitate. Ofiţerii au deschis şi ei focul, iar atacatorul este în stare gravă. Polițista a fost împuşcată în cap şi starea ei este critică, iar doi trecători au suferit răni minore. Gara a fost evacuată imediat după declanșarea incidentului, iar acum situația este "sub control", au anunţat autorităţile. Oficialii mai spun că nu există dovezi că ar fi vorba despre un atac terorist și că individul care l-a comis nu avea motivații politice sau religioase.