Știrile Curente

Meteo Horoscop
Încă un examen de BAC, noi incidente
Niciun examen fără incidente. Sesiunea de bacalaureat a continuat astăzi cu testul la disciplina de profil. Potrivit Ministerului Educaţiei, 10 elevi au fost scoși din sălile de examinare pentru că au fost prinşi copiind. Tot astăzi, au avut loc percheziții într-un centru de bacalaureat din capitală, iar doi observatori, un profesor şi o secretară sunt bănuiţi de trafic de influenţă și riscă până la șase ani de închisoare. 

Ofițerii anticorupție au descins la Centrul de Bacalaureat de la Liceul „Elena Alistar” din capitală. Potrivit CNA, doi observatori, un profesor şi o secretară sunt suspectați că ar fi cerut 2.700 de euro de la doi elevi ca să le asigure susţinerea cu succes a examenelor. În acest caz, a fost iniţiată o anchetă. Iar cei 10 elevi care au fost prinși copiind urmează să susțină din nou testele în 2017 pentru că le-au fost anulate notele la toate probele din această sesiune. Un alt tânăr care va trebui să mai încerce să dea BAC-ul este Victor Dubălaru. Asta pentru că el a întârziat mai bine de 20 de minute la examen și nu a fost admis în Centrul de Bacalaureat de la Liceul ”Liviu Deleanu” din capitală.

Proba la matematică este una dintre cele mai dificile, spun tinerii. Unii dintre ei susțin pentru al doilea an examenul și speră că, de această dată, vor avea o notă de trecere. Unii elevi cred că măsurile de securitate în timpul examenelor sunt prea dure.
Cei mai mulți elevi de la profilul umanist au spus că nu au întâmpinat dificultăţi la testul de istorie.
Potrivit Ministerului Educaţiei, peste 8.800 de candidați de la profilul umanist au susținut proba la istorie şi aproximativ 10 mii de elevi de la profilul real - testul la matematică. De asemenea, 445 de candidați de la arte au avut examen la disciplina de profil, iar 223 - la sport. Următorul examen de bacalaureat va avea loc vineri, pe 17 iunie, când liceenii vor susţine proba la alegere. 
14 June 2016 19:45 0
Daca ai probleme cu vizionarea video pe site, te sfatuim sa descarci si sa instalezi ultima versiune Adobe Flash Player. Publicitatea "Jurnal Trust Media" este administrată de agenția de publicitate Reforma Advertising Tel. (022) 85 91 64