Acordarea subvenţiilor pentru agricultură în perioada 2010-2013 a devenit motiv de anchetă pentru procurori. Astfel, ei au deschis 34 de dosare penale pentru acordarea frauduloasă a ajutoarelor financiare pentru fermieri. Mai mulţi producători sunt bănuiţi de falsificarea şi prezentarea la Agenţia de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură a documentelor cu date denaturate privind investiţia efectuată. Printre cei care ar fi implicaţi se regăsesc funcţionari din Ministerul Agriculturii şi alte structuri gruvernamentale. Ei ar fi facilitat obţinerea tehnicii agricole prin intermediul proiectului 2-KR, coordonat de fostul ministru al Agriculturii Vasile Bumacov. Beneficiari au fost mai multe firme, inclusiv "Caravita", care este implicată în dosarul fraudelor de la Banca de Economii. Reprezentanţii Serviciului de presă ai Procuraturii nu au răspuns la telefon pentru a oferi mai multe detalii despre aceste dosare. În schimb, fostul ministru al Agriculturii Vasile Bumacov a declarat pentru Jurnal TV că NU este implicat în nicio schemă frauduloasă, iar informaţia emisă de Procuratură este o aberaţie.