Știrile Curente

Meteo Horoscop
PAS: Să modificăm codul, nu sistemul
Partidul Acțiune și Solidaritate pledează pentru păstrarea sistemului electoral actual și vine cu un proiect de modificare a legislației, astfel ca riscul fraudării alegerilor să fie redus. Într-o conferință de presă, conducerea PAS a reiterat că nu susține intențiile PD și PSRM de a modifica sistemul și speră că în Parlament se vor găsi deputați responsabili care vor înregistra inițiativa lor. Printre propuneri se numără facilitatea votării în diasporă și noi reguli cu privire la finanțarea partidelor.  Membrii Partidului Acţiune şi Solidaritate propun ca scrutinul să se desfășoare două zile, numărul de buletine repartizate secţiilor de votare de peste hotare să fie majorat de la trei la opt mii, iar criteriul de bază pentru constituirea secţiilor de votare din străinătate să fie numărul de alegători prezenţi la secţii la precedentele alegeri, cu accent pe localităţile unde nu au ajuns buletine de vot. În problematica finanțării formațiunilor politice, se propune, printre altele, micșorarea cuantumului de donații. Mai mult. Președinta PAS, Maia Sandu, adaugă că se miră că inițiativa privind votul mixt a venit din partea șefului statului și consideră că astfel Igor Dodon a demonstrat că are o înțelegere cu șeful PD, Vladimir Plahotniuc.
După conferința de presă a Partidului Acţiune şi Solidaritate, PD a reacționat printr-un comunicat, în care subliniază că formațiunea dezaprobă inițiativa privind finanțarea partidelor din fonduri provenite de la cetățeni care locuiesc în afara țării.
Cât privește tandemul Plahotniuc-Dodon, şeful statului a negat existența acestuia, iar preşedintele PD nu a comentat subiectul, ci doar a criticat proiectul de lege al socialiștilor privind votul mixt.
Menționăm că șase partide din opoziție au semnat o declaraţie comună prin care pledează pentru păstrarea actualului sistem electoral. 
20 April 2017 19:44 0
Daca ai probleme cu vizionarea video pe site, te sfatuim sa descarci si sa instalezi ultima versiune Adobe Flash Player. Publicitatea "Jurnal Trust Media" este administrată de agenția de publicitate Reforma Advertising Tel. (022) 85 91 64