Știrile Curente

Meteo Horoscop
Dosarul Candu vs. Jurnal de Chișinău, la CSJ
Bătălia dintre șeful legislativului, Andrian Candu, și postul nostru de televiziune se mută la Curtea Supremă de Justiție. Mâine, CSJ urmează să decidă dacă menține sau anulează decizia Curții de Apel Chișinău, prin care Jurnal TV a fost obligat să publice dezminţiri cu privire la difuzarea mai multor informaţii despre preşedintele Parlamentului. Este vorba despre o serie de tranzacţii dubioase la care Andrian Candu a participat împreună cu naşul său de cununie, șeful PD, Vladimir Plahotniuc. Postul nostru consideră că este un atac fără precedent asupra libertății de exprimare. 

Avocatul Jurnal TV a atacat la CSJ hotărârea Curții de Apel Chișinău și susţine că prin intermediul instanţelor se încearcă dezinformarea publicului, iar documentele apărute în presă, în care Candu este semnatarul tranzacţiilor, dovedesc ilegalitatea hotărârii. Ședința CSJ este programată pentru mâine și se va desfășura în lipsa părților. Pe site-ul instituției este menționat că dosarul va fi examinat de către completul numărul doi al Colegiului Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ, prezidat de către președintele Curții Supreme de Justiție, Mihai Poalelungi. Din complet mai fac parte Valentina Clevadî, Galina Stratulat și Dumitru Mardari. Majoritatea dintre acești judecători au fost vizați în mai multe cazuri scandaloase despre care a scris presa, inclusiv Jurnal TV. Între timp, judecătoarea Clevadî a depus cerere de demisie din sistem. Demersul a fost acceptat de către CSM și urmează să fie examinat și de Parlament. 
Procesul cu pricina a fost intentat în 2015. Potrivit avocatului Jurnal TV, după ce dosarul a fost pasat de la un judecător la altul, cauza a ajuns la Ecaterina Palanciuc din cadrul fostei Judecătorii a sectorului Centru. Într-o singură şedinţă, Palanciuc a examinat cererea lui Andrian Candu şi a admis integral pretențiile acestuia. Avocatul susţine că nu a fost citat pentru a participa la proces, iar despre decizie a fost înştiinţat după expirarea termenului în care putea ataca hotărârea. Dumitru Pavel a solicitat instanţei superioare repunerea în termen a cererii de apel. Cauza a ajuns la un complet format din judecătorii Grigore Daşchevici, Veronica Negru şi Domnica Manole. Cererea a fost respinsă, însă Domnica Manole, care între timp a fost destituită din sistemul judecătoresc, a avut o opinie separată.
Andrian Candu a acționat în judecată postul nostru de televiziune după ce în cadrul unei emisiuni liderul Platformei Demnitate şi Adevăr, Andrei Năstase, a declarat că în Olanda a fost intentat un proces, iar magistraţii de acolo au aplicat sechestre pe mai multe mijloace financiare care aparţineau companiei „OTIV-Prime Holding”, controlată de Vladimir Plahotniuc. În dosar figurează şi Andrian Candu ca pârât. În baza acestor declaraţii, postul nostru de televiziune a realizat și difuzat mai multe ştiri. Candu pretinde că nu este implicat în dosar, că nu a participat la nicio tranzacţie, iar numele lui nu trebuia să apară la Jurnal TV. 
De menționat că pe site-ul Moldnews.md au fost plasate documente din decembrie 2011 care atestă vânzarea unor acțiuni Victoriabank. În calitate de vânzător figurează „OTIV Prime Holding B.V.”, reprezentată pe atunci de actualul președinte al Parlamentului, finul de cununie al oligarhului Vladimir Plahotniuc, Andrian Candu.
 
12 September 2017 19:30 0
Daca ai probleme cu vizionarea video pe site, te sfatuim sa descarci si sa instalezi ultima versiune Adobe Flash Player. Publicitatea "Jurnal Trust Media" este administrată de agenția de publicitate Reforma Advertising Tel. (022) 85 91 64