Rusia, nou atac în Ucraina
Externe 8 mai 2024, 20:03 | 265

Rușii au lovit azi dimineață infrastructura energetică a Ucrainei, în timp ce Kremlinul se pregătește de „Ziua victoriei”, care marchează triumful sovietic asupra Germaniei naziste. „Doar o lume unită în Coaliția anti-Putin îi poate opri pe naziștii de la Moscova prin acțiune, nu prin cuvinte”, a declarat președintele ucrainean Volodimir Zelenski într-un discurs adresat națiunii.

„Inamicul nu renunţă la planurile sale menite să-i priveze pe ucraineni de lumină”, a scris pe Telegram ministrul ucrainean al energiei, Gherman Galuşcenko. Aceste atacuri au vizat instalaţii de producţie şi de distribuţie electrică în Poltava, Kirovograd, Zaporojie, Lvov, Ivano-Frankovsk şi Viniţa, a precizat el. Autorităţile locale au informat despre cel puţin şase răniţi în dferite regiuni.

Forțele aeriene ucrainene au doborât 39 din cele 55 de rachete trase asupra mai multor regiuni ale Ucrainei și 20 dintre cele 21 de drone Shahed, lansate de forțele ruse.

Potrivit celui mai mare investitor privat în sectorul energetic în Ucraina, trei centrale termice au fost grav avariate. Instalaţiile au fost bombardate de circa 180 de ori de la începutul războiului, în februarie 2022, dintre care de cinci ori în timpul ultimelor şase săptămâni.

Volodimir Zelenski a comparat invazia rusă a Ucrainei cu ocuparea ţării sale de către nazişti, într-un discurs adresat naţiunii şi difuzat pe 8 mai, zi în care Ucraina şi Uniunea Europeană sărbătoresc victoria aliaţilor asupra nazismului în cel de-al Doilea Război Mondial.

VOLODIMIR ZELENSKI, președintele Ucrainei: "La fel ca în 1945, doar o lume liberă, unită în Coaliția anti-Putin, îi poate opri pe naziștii de la Moscova prin acțiune, nu prin cuvinte. O astfel de lume poate împiedica noul rău să se răspândească pe întregul continent european și, în cele din urmă, în întreaga lume. O astfel de lume este capabilă să ajute Ucraina să învingă nazismul rusesc, să se ajute pe sine și să-și demonstreze angajamentul față de cuvintele „Niciodată din nou!”, astfel încât acestea să devină din nou relevante."

„Rusia a readus paginile cărţilor despre cel de-al Doilea Război Mondial în centrul presei mondiale, demonstrând cu fiecare nouă crimă că nazismul a reapărut”, a mai declarat Zelenski.

De anul trecut, Ucraina marchează Ziua Victoriei asupra nazismului pe 8 mai. Până atunci, evenimentul era sărbătorit pe 9 mai, aşa cum a făcut Uniunea Sovietică şi continuă să o facă Rusia, unde sărbătoarea a devenit un prilej de exaltare militară şi patriotică, scrie Agerpres.

Opinia ta contează. Comentează!