Judecătorul care l-a eliberat pe Adrian Nichifor din detenție înainte de termen scapă de urmărirea penală
Judecătorul din Soroca, Ghenadie Tocaiuc, care în decembrie trecut l-a eliberat din detenție pe controversatul om de afaceri Adrian Nichifor, scapă de urmărire penală. Noua componență a Consiliului Superior al Magistraturii a respins astăzi solicitarea procurorului general interimar, Ion Munteanu, privind percheziționarea și cercetarea magistratului.
Decizia a fost luată cu ușile închise, după mai bine de o oră de discuții. Președintele interimar al Consiliului Superior al Magistraturii, Nina Cernat, a precizat că unii membri CSM au fost împotrivă.
NINA CERNAT, președintele interimar al CSM: "Se respinge sesizarea procurorului general interimar, Ion Munteanu, privind eliberarea acordului de pornire a urmăririi penale, de percheziție și de tragere la răspundere penală a unui judecător. Trei voturi ”pro” și cinci ”împotrivă”. Este și o opinie separată din partea a trei membri ai CSM."
A declarat președintele interimar al CSM, Nina Cernat, după o oră de discuții.
Decizia magistratului de la Soroca de a-l elibera pe Adrian Nichifor a venit după ce autoritatea criminală a ispășit mai puțin de jumătate din pedeapsa stabilită în urmă cu șapte ani. Se întâmplă după ce avocații lui Nichifor au cerut în instanță aplicarea Legii privind amnistia în legătură cu împlinirea a 30 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova. Nichifor a fost eliberat din detenție în ciuda constatărilor Comisiei de amnistie, care a stabilit că din detenție, Nichifor susține elementele subculturii criminale, este implicat în jocuri de hazard, folosește substanțe care duc la devieri de comportament și nu tinde spre un comportament prosocial.
Instanța a constatat că raportul de evaluare este contradictoriu și în acest sens face trimitere la faptul că Adrian Nichifor s-a recăsătorit între timp, menține relațiile sociale cu familia și rudele, și manifestă față de personalul închisorii o atitudine neutră. Acest lucru denotă, potrivit instanței, faptul că ”Adrian Nichifor a pășit pe calea corijării și este caracterizat pozitiv”.
În 2015, Adrian Nichifor a fost condamnat la 17 ani și jumătate de închisoare pentru omorul lui Iurie Pârlici, fratele fostului comisar al poliției de la Nisporeni. Presa a scris de mai multe ori că Nichifor ar duce o viață de lux, având în celulă mai multă tehnică modernă, băutură și mâncare bună. În 2018, Nichifor s-a căsătorit cu Victoria Lupei, despre care presa a scris că ar fi verișoara fostului lider PD, Vladimir Plahotniuc.