Jurnalul orei 15, 4 Iulie
Prezentat de Călin Jucovschi
Numărul absolvenților care au susținut examenul de Bacalaureat a crescut, după contestații, cu 53, ajungând la 12 mii 580. Procentual, numărul contestațiilor depuse în sesiunea curentă nu diferă semnificativ de cel din sesiunea anului trecut.
Întreprinderea „Petrom Moldova” va ataca în instanță decizia Consiliului Concurenței care a dispus amendarea a șase companii petroliere cu o sumă totală de circa 480 de milioane de lei. Asta se arată într-un răspuns al întreprinderii pentru Jurnal TV. Celelalte companii de la care am solicitat un comentariu, nu au reacționat
Kremlinul ar pregăti, pentru toamna acestui an, o serie de acțiuni subversive la Chișinău, dar Guvernul este pregătit să facă față provocărilor. Declarația a fost făcută aseară, la postul nostru de televiziune, de către premierul Dorin Recean. Acesta a subliniat că intensitatea destabilizărilor ar putea să crească pe măsură ce Republica Moldova va avansa pe calea integrării europene.