Institutul Oncologic a primit o nouă ambulanță care, potrivit experților, corespunde standardelor internaționale
Social 25 aprilie 2025, 17:24 | 499

Institutul Oncologic a primit o nouă ambulanță care, potrivit experților, corespunde standardelor internaționale. Echipamentul modern permite acordarea asistenței medicale la cel mai înalt nivel. „Șansa de supraviețuire a pacienților este acum mai mare”, spun medicii.

NATALIA LESIȚA, șef, secție Oncopediatrie, Institutul Oncologic: "Pentru noi era important ca copilul ajungând într-o stare critică să fie transportat într-o secție de terapie intensivă cât mai rapid, să fie transportat în siguranță. Astfel se mărește sau crește șansa lui de supraviețuire. Sigur, Institutul Oncologic a beneficiat tot timpul de ambulanțe, dar aceasta este una net superioară."

RUSLAN BALTAGA, director, Institutul Oncologic: "Ca să asigurăm necesitățile de transportare de la Institutul nostru la Centrul Mamei și Copilului sau pentru o investigație la alte instituții este nevoie de transportarea unui pacient aflat în stare critică, dar în condiții similare ca în terapie intensivă, monitorizarea funcțiilor vitale cu ventilarea pulmonară, cu posibilități de resuscitare la necesitate."

Costul total al donației este de 51 de mii de euro, bani oferiți de Asociația „Viața fără Leucemie” și Fundația pentru Sprijinul Transportului European de Mărfuri Medicale din Regatul Țărilor de Jos.

RENSKE KARENS, manager de proiect, Centrul pentru Oncologie Pediatrică „Princess Maxima”: "Este o oportunitate foarte mare pentru acest spital, care tratează acești copii după standartele europene. Datorită echipamentului modern, vehiculul poate să transporte copilul sau adultul în stare critică la alt spital."

Unul dintre pacienții Institutului Oncologic este și un băiat de 14 ani din regiunea transnistreană. Mama acestuia spune că drumul spre spital a fost destul de greu, pentru că ambulanța cu care a venit nu era echipată corespunzător.

Băiatul a fost diagnosticat cu cancer de sânge în urmă cu trei luni. Anual, în Republica Moldova sunt diagnosticați cu cancer aproape o sută de copii.

Opinia ta contează. Comentează!