Zeci de preoți au fost surprinși de echipa Jurnal TV chefuind la un restaurant dintr-o suburbie a Chișinău
Social 1 februarie 2022, 22:12 | 109892

Nu doar procurorii și judecătorii se distrează prin localuri în plină pandemie. Astăzi zeci de preoți au chefuit într-o sală de banchete din Sângera, o suburbie a Chișinăului. Deși suntem avertizați că vom atinge, la mijlocul lunii, apogeul valului cinci al pandemiei, iar zilnic înregistrăm mii de infectări, slujitorii bisericii au participat la ceea ce părea a fi o zi de naștere - cu flori, cadouri, muzică și concursuri. De mască sau distanță socială - nici vorbă. Venită la fata locului, poliția a constatat abaterile, dar nu a zăbovit acolo nici două minute și nici nu a întocmit vreun proces verbal.

Muzica din sala unui restaurant de la Sângera se auzea de afară. În interior, am găsit toate mesele ocupate de către preoți și soțiile lor. Unul dintre preoți, cu microfonul în mână, părea să împartă diplome de merit celorlalți slujitori. În sală erau mai multe flori și cadouri. Am reușit să filmăm în interior doar câteva clipe, pentru că după asta am fost alungați.

Bărbatul care a refuzat să se prezinte a chemat și paznicul.

Apoi, bărbatul a început să sune la mai multe persoane pe care le întreba ce să facă. Ne-a acuzat că mergem împotriva Domnului pentru că filmăm. În scurt timp, în fața sălii s-au adunat și cei din corul bisericesc - nici unul cu mască.

Se auzea clar că muzicienii cântau „Mulți ani trăiască!”, deși reprezentanții localului au încercat să ne convingă că nu este o zi de naștere.

TUDOR, proprietarul localului: "-Haidem în birou, hai -Arătați-ne ce se întâmplă acolo? -E o ședință. Nu sunt dansuri, e o cină și gata!"

În timp ce proprietarul localului ne ținea de vorbă, preoții părăseau sala unul câte unul. (minutul 14:09) Reprezentanții localului au recunoscut că nu le-au verificat la toți certificatele de vaccinare.

TUDOR, proprietarul localului: "Am controlat, au spus că da, ce o să mă duc la fiecare. Nu-i zi de naștere, nu e cumetrie, e a lor... Adunarea lor."

La scurt timp a intervenit poliția. Administrația restaurantului nu ne-a permis să mergem cu ei, în timp ce oamenii legii, împreună cu un om în sutană, au mers într-o altă încăpere, să discute.

În fața jurnaliștilor, poliția a declarat că a înregistrat încălcări.

Numai că ulterior, într-un răspuns pentru Jurnal TV, oamenii legii au spus exact inversul, adică ne-au asigurat că nu au depistat încălcări. Potrivit poliției, preoții care au participat la masă sunt din raionul Strășeni și au decis să vină într-un local după ce au fost la un seminar în aer liber. În răspuns se menționează că aceștia nu au rezervat mese în prealabil, asta deși în imaginile filmate se vede clar cum mesele erau special aranjate, bucatele pregătite, iar mai mulți chelneri lucrau. Tot poliția susține că în sală nu erau mai mult de 40 de persoane, chiar dacă din imagini se vede că numărul lor este mai mare. Am solicitat un comentariu și de la reprezentanții Mitropoliei Moldovei, dar aceștia ne-au spus că nu cunosc despre ce caz este vorba și au anunțat că vor reveni ulterior cu o reacție. Conform ultimei decizii a autorităților din sănătate, este permis accesul în unitățile de alimentație publica doar cu certificatul covid-19, cu condiția ca în sală să rămână libere jumătate din locurile existente. Totodată, este interzisă organizarea oricăror evenimente private sau mese festive.

Opinia ta contează. Comentează!