Jurnalul orei 15, 31 Octombrie
Jurnalul orei 15:00 31 octombrie 2024, 18:38 | 510

Prezentat de Vasile Luchianu

Comisia Europeană a publicat raportul său anual de extindere pentru 2024, potrivit căruia, „Republica Moldova a demonstrat o avansare semnificativă”. „Comisia Europeană a realizat pași concreți, care într-un final vor duce la extinderea Uniunii Europene”, a menționat comisarul European pentru Extindere, Oliver Varhelyi.

Prevenirea violenței în școală și protecția copiilor! De la aceste deziderate pornesc inițiatorii campaniei „Educația NU doare”, lansată astăzi la Chișinău. În următoarele două săptămâni sunt plănuite o serie de activități tematice, în care vor fi antrenați experți, cadre didactice și, nu în ultimul rând, cei vizați direct - tinerii. „Comunicarea este cheia succesului”, afirmă pedagogii.

Lucrările la linia electrică aeriană Vulcănești-Chișinău, care va asigura o interconectare mai sigură cu Uniunea Europeană, sunt în toi. Au fost instalați primii piloni ai liniei de curent care va intersecta 35 de localități. Totodată, construcția a peste 100 de fundații a fost finalizată. Ministrul Energiei, Victor Parlicov, a inspectat șantierul și a precizat că ritmul actual al lucrărilor va permite terminarea proiectului până la finele anului viitor. Linia electrică va oferi posibilitatea Republicii Moldova să importe curent din România, ocolind regiunea transnistreană.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie