Cizmarul cu manichiură - Jurnalul Săptămânii, 27 Noiembrie
Femeile Moldovei 27 noiembrie 2021, 22:30 | 2084

Mânuiește ciocanul și cuiele cu o dibăcie de invidiat, iar din reparația încălțămintei și-a făcut o sursă de existență. O femeie atrăgătoare, cu manichiură și coafură, Valentina Calmîcova din Chișinău activează de 26 de ani într-o cizmărie. Mai bine de jumătate din viață și-a dedicat-o acestui domeniu și se mai vede mult timp cu ciocanul în mână, pentru că, spune ea, mai are puteri.

Deprinderea de a repara încălțăminte o are de la fostul soț. Tot datorită lui a ajuns să activeze în acest domeniu.

VALENTINA CALMÎCOVA, cizmar în Chișinău: "Cândva am muncit secretară, dar destinul a făcut să ajung în acest domeniu, în care muncesc deja de 26 de ani. Nu regret, pentru că este o muncă interesantă, cel puțin pentru mine. Vin aici cu plăcere și asta contează."

În cei 26 de ani de activitate a învățat multe, iar cel mai important - să nu cedeze în fața greutăților.

VALENTINA CALMÎCOVA, cizmar în Chișinău: "Fiecare muncă are dificultățile ei, dar eu m-am obișnuit... Timp de atâția ani mi s-a format și caracterul și eu am acceptat o astfel de muncă. Nu mă consider un meșter perfect, dar eu tind spre asta. Dacă pe parcursul acestor ani clienții mai vin la mine, nu se duc în altă parte, înseamnă că eu, totuși, pot face ceva."

VALENTINA CALMÎCOVA, cizmar în Chișinău: "Fiecare zi pentru mine parcă ar fi 8 martie. Bărbații îmi fac complimente. Te simți altfel. Sunt prietenă cu toți clienții bărbați."

Chiar dacă face același lucru zilnic, repară încălțăminte, nu obosește niciodată să vină la muncă.

VALENTINA CALMÎCOVA, cizmar în Chișinău: "Dacă am vreo comandă mai dificilă, merg acasă, văd cum aș face-o mai bine, așa încât să-i placă și clientului, și mie."

Puținul timp liber, Valentina Calmîcova îl împarte cu familia, reușește să treacă și pe la salon.

VALENTINA CALMÎCOVA, cizmar în Chișinău: "Eu nu pot umbla ca o femeie a străzii... Nimeni nu trebuie să știe unde muncesc. Dacă de la mine va mirosi a clei, dacă voi fi murdară, nu voi avea de câștigat. O dată pe săptămână merg și-mi fac unghiile, pentru că eu trebuie să arăt bine. Nu uit nici de aranjarea părului. Cred că acest lucru este ceva normal. Dacă nu voi avea grijă de mine, tot mie îmi voi face rău."

Familia o susține în tot ceea face și chiar se mândrește cu ea, iar asta îi dă puteri să se mai vadă încă cel puțin 15 ani în domeniul respectiv.

Opinia ta contează. Comentează!