Ambasadorul Republicii Moldova în Federația Rusă, Lilian Darii, a fost convocat astăzi la Ministerul rus de Externe
Ambasadorul Republicii Moldova în Federația Rusă, Lilian Darii, a fost convocat astăzi la Ministerul de Externe de la Moscova. Despre aceasta a anunțat agenția rusă de presă TASS. Potrivit autorităților de la Chișinău, Moscova și-a exprimat poziția cu privire la unele decizii ale Republicii Moldova.
Ambasadorul Lilian Darii s-a aflat la Ministerul rus de Externe timp de 20 de minute. După discuții, acesta a declarat pentru presa de la Moscova că ar fi discutat despre relațiile bilaterale. Ulterior, cu o reacție a venit ministerul de Externe de la Chișinău.
IGOR ZAHAROV, purtătorul de cuvânt al Ministrului de Externe: "S-au purtat discuții cu privire la relațiile moldo-ruse în lumina recentelor evenimente. Autoritățile ruse și-au exprimat poziția cu privire la unele decizii ale Republicii Moldova, iar ambasadorul Darii a reiterat, la rândul său, poziția țării noastre și importanța respectării principiului de neamestec în treburile interne ale statului."
Lilian Darii a fost convocat pentru explicații la Moscova după ce, pe 22 iunie, purtătorul de cuvânt al Ambasadei Federației Ruse în Republica Moldova, Anatolii Loșakov, a fost chemat la Ministerul de Externe de la Chișinău pentru a oferi explicații privind afirmațiile așa-zisului guvernator instalat de ruși în zonele ocupate din regiunea ucraineană Herson, Vladimir Saldo, care a amenințat că Rusia va lovi podurile din regiunea Odesa, dar și podul de la Giugiulești, care leagă Republica Moldova și România.
Atunci, Lușakov a declarat că ”obiectivele și cursul operațiunii militare speciale în Ucraina sunt determinate de Ministerul rus al Apărării, dar nu de declarațiile reprezentanților structurilor”.
Amintim că, ultima dată, ambasadorul Republicii Moldova la Moscova, Lilian Darii, a fost convocat pentru explicații la Ministerul rus de Externe în aprilie curent, după ce autoritățile de la Chișinău au expulzat un angajat al Ambasadei ruse în contextul scandalului legat de vizita nedorită a liderului Republicii Tatarstan din componența Federației Ruse.