Doi bărbați din Ocnița, tată și fiu, ar fi șantajat un alt bărbat care dorea să revină în Otaci pentru a locui în casa părintească
Doi bărbați din Ocnița, tată și fiu, ar fi șantajat un alt bărbat care dorea să revină în Otaci pentru a locui în casa părintească. Cei doi i-ar fi cerut 130 de mii de euro. Împotriva lor a fost pornită o cauză penală. Urmează detalii și alte știri pe scurt.
1. Doi bărbați din Chișinău de 29 și, respectiv, 39 de ani, au ajuns pe mâna poliției după ce ar fi pus pe roate o instalație de confecționare a actelor false. Cu utilaje de ultimă generație, aceștia produceau cărți de identitate, pașapoarte și permise auto „europene”, vândute apoi cetățenilor moldoveni care plecau la muncă în satele blocului comunitar. Schema ilegală a fost pusă în funcțiune în anul 2023, iar prețul unui act ajungea la 2000 de euro. Unele documente erau folosite pentru obținerea ilegală de credite în străinătate. În timpul perchezițiilor, au fost ridicate arme, droguri, bani și dispozitive speciale de detectare a camerelor ascunse. Suspecții au fost reținuți pentru 72 de ore și riscă până la șapte ani de închisoare.
2. Escrocherii de proporții au fost descoperite de ofițerii Inspectoratului Național de Investigații și procurorii PCCOCS. Aceștia au destructurat o grupare ce păcălea victimele să investească sume mari de bani pe o bursă de valori. Suspecții promiteau profituri imediate, iar unele persoane au fost păgubite cu peste jumătate de milion de lei. Transferurile efectuate de pe cardurile bancare utilizate la săvârșirea infracțiunilor depășesc sume de un milion de lei. În timpul perchezițiilor efectuate în comun cu mascații de la „Fulger” au fost ridicate zeci de carduri bancare, telefoane mobile și laptopuri. Principalul suspect, un tânăr de 20 de ani, a fost arestat pentru 30 de zile. El riscă până la opt ani de închisoare.
3. Un bărbat de 40 de ani a fost arestat pentru 30 de zile, iar tatăl său de 74 de ani este cercetat în libertate după ce ei ar fi șantajat un bărbat din Otaci care dorea să revină în casa părintească. Potrivit Poliției, cei doi i-ar fi cerut 130 de mii de euro pentru a-l lăsa să se mute în propria locuință. Victimei de 55 de ani i s-a spus să dea banii dacă nu vrea să o sfârșească rău. Bărbații au sugerat că vor folosi și o armă de foc dacă omul va încerca să revină în localitate fără să le plătească. În ciuda faptului că victima a câștigat în instanță dreptul de a reveni în locuința sa, executorul judecătoresc care a încercat să-i asigure accesul a fost și el amenințat. Suspecții ar fi invocat faptul că bărbatul s-a înstrăinat de comunitatea locală iar, din acest motiv, nu ar mai avea dreptul să revină în Otaci.








