Învierea Domnului sau Paștele este una din cele mai așteptate și mai respectate sărbători
Social 18 aprilie 2025, 16:13 | 380

Învierea Domnului sau Paștele este una din cele mai așteptate și mai respectate sărbători, care comemorează evenimentul fundamental al creștinismului, Învierea lui Iisus Hristos. Sărbătoarea conține câteva etape îndelungate de pregătire. Sunt respectate un șir de obiceiuri, care se practică în preajma acestei sărbători și care se desfășoară în Postul Mare timp de șapte săptămâni.

Pentru sărbătorile de Paști, creștinii vopsesc ouă roșii. Originea acestui obicei se pierde în negura vremurilor. Oul este considerat drept simbol universal al nașterii, făcând parte și din simbolurile reînvierii naturii și vegetației.

Unii și-au adus aminte de tradițiile frumoase din copilărie.

În Noaptea Învierii, lumea merge la biserică pentru slujba religioasă și sfințire a bucatelor. În tradiția strămoșească era primit, ca întorcându-se de la biserică să păstreze focul aprins, aducând lumina în casă și gospodărie.

Opinia ta contează. Comentează!