Jurnalul orei 17, 30 Decembrie
Prezentat de Călin Jucovschi
Fostul președinte al Statelor Unite, Jimmy Carter, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, a încetat din viață duminică la vârsta de 100 de ani. „America și lumea au pierdut un lider extraordinar”, a declarat președintele în exercițiu Joe Biden. În onoarea lui Carter, pe 9 ianuarie va fi zi de doliu național.
Federațiile sportive care au obținut rezultate la Jocurile Olimpice, Paralimpice și Mondiale vor beneficia de finanțare suplimentară pentru următorii patru ani. O hotărâre în acest sens a fost luată astăzi de Guvern. Ministrul Educației și Cercetării afirmă că anul 2024 a fost unul istoric privind numărul de medalii obținute.
Zeci de locuințe au fost asigurate până acum cu energie termică individuală și a venit rândul instituțiilor medicale. În anul curent au fost desfășurate licitații internaționale pentru eficientizarea energetică a zece spitale, a declarat astăzi directorul Unității Consolidate pentru Implementarea și Monitorizarea Proiectelor, Ruslan Surugiu. Potrivit acestuia, cea mai mare realizare rămâne construcția liniei Vulcănești-Chișinău.