În ajunul alegerilor parlamentare, Republica Moldova a devenit ținta rețelei ruse de dezinformare „Matrioșka”
Social 22 aprilie 2025, 20:10 | 776

În ajunul alegerilor parlamentare, Republica Moldova a ajuns ținta rețelei ruse de dezinformare „Matrioșka”. O campanie amplă a fost pornită pe mai multe rețele de socializare, cum ar fi platforma X sau Bluesky. Asta arată cea mai recentă investigație a publicației „The Insider”.

Pe mai multe rețele de socializare circulă imagini video în care președintele, Maia Sandu, este acuzată de boți de corupție și represiune, scrie „The Insider”. Aceste dezinformări sunt atribuite fie unor instituții media internaționale, fie universităților.

Într-unul dintre filmulețele atribuite în mod fals serviciului francez de stat pentru combaterea dezinformării se spune că pentru filmarea și distribuirea clipurilor în sprijinul Maiei Sandu se cheltuiau câte un milion de dolari zilnic.

Într-un alt material video în limba franceză, care este prezentat ca o aparentă declarație a unui profesor de la una dintre universitățile franceze, șefa statului este acuzată de represiuni politice asupra bașcanului, Evghenia Guțul, care a fost reținută fiind suspectată de corupere a alegătorilor și finanțare ilegală a partidului pro-Kremlin al fugarului Ilan Șor.

Și fost șefă a Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin apare într-un astfel de video fals. Dragalin ar fi promis să trimită către 300 de instituții media europene dovezi că Sandu ar fi luat mită și că ar fi câștigat alegerile prezidențiale prin fraude.

Potrivit „The Insider”, în cadrul campaniei de dezinformare, au fost lansate zece clipuri diferite, care conțin informații false. Potrivit proiectului Bot Blocker, la care face referire „The Insider”, anterior a fost găsit un singur astfel de material fals despre Moldova, pe care rețeaua Matrioșka l-a distribuit în iunie 2024.

După alegerile prezidențiale și referendumul constituțional din toamna anului trecut, Maia Sandu a declarat că Moldova s-a confruntat cu un atac fără precedent asupra democrației. „Grupări criminale, împreună cu forțe străine au atacat țara cu zeci de milioane de euro și propagandă pentru a duce țara într-o zonă de instabilitate”, a spus atunci șefa statului.

Opinia ta contează. Comentează!