Victor Parlicov urmează să plece luni, 25 noiembrie, la St. Petersburg să discute cu șeful Gazprom, Alexei Miller
Ministrul Energiei, Victor Parlicov, urmează să plece luni, 25 noiembrie, la St. Petersburg să discute cu șeful Gazprom, Alexei Miller. Principalul subiect va fi asigurarea regiunii transnistrene cu gaze naturale, începând cu 1 ianuarie 2025, a precizat Parlicov aseară, la postul nostru de televiziune. „Facem tot posibilul pentru a evita cele mai complicate scenarii”, a subliniat ministrul Energiei.
VICTOR PARLICOV, ministrul Energiei: "Gazprom are un contract. Există o realitate, poate să existe tranzit prin Ucraina, poate să nu existe. Pentru noi este important să aflăm: ei vor executa contractul în orice condiții, chiar dacă nu va fi tranzit prin Ucraina? Acesta este scenariul cel mai complicat. Pentru mine este important ca noi să obținem o claritate la această întrebare suficient de devreme, pentru a ne pregăti de scenariul în cazul în care nu există continuarea furnizării."
Potrivit lui Parlicov, nimeni nu vrea destabilizare în regiunea transnistreană, nici la Bruxelles, nici la Washington. În context, ministrul Energiei a precizat că autoritățile au pregătite 12 scenarii și sunt gata să-l gestioneze inclusiv pe cel, în care nu va fi tranzit de gaze prin Ucraina către regiunea transnistreană.
VICTOR PARLICOV, ministrul Energiei: "Pentru regiunea transnistreană va fi în general trist, pentru noi la fel va fi foarte dificil, inclusiv în ceea ce ține de energia electrică. Cunoscând constrângerile în care activăm... practic loviturile cu rachete în Ucraina practic decupează țara din blocul Ucraina-Republica Moldova. Liniile și stațiile de transformare sunt scoase din funcțiune. Acesta nu e un scenariu mai ușor."
Prin urmare, în cazul unui scenariu negativ, Republica Moldova va trebui să caute o altă sursă de energie electrică, a explicat Parlicov. Problema poate fi rezolvată doar prin acceptarea acestei invitații din partea Gazprom și prin formularea unei poziții concrete din partea Chișinăului.
VICTOR PARLICOV, ministrul Energiei: "Este important să avem această discuție. Eu cred că noi trebuie să demonstrăm inclusiv cetățenilor noștri ca facem tot ca să evităm scenariul cel mai greu. Înțeleg că această vizită la St. Petersburg este sensibilă, vizita în Federația Rusă care este o țară agresor în cazul Ucrainei. Dar astea sunt opțiunile: ori mergi și discuți sau nu mergi și nu discuți. După asta ei pot să spună: noi v-am chemat, iar voi nu ați vrut să veniți. Descurcați-vă din capul vostru."
Potrivit autorităților, Republica Moldova are deja asigurate stocuri de gaz până la sfârșit de decembrie, iar până la finalul lunii noiembrie vor fi procurate volumele necesare pentru luna ianuarie 2025.