Jurnalul orei 17, 21 Iulie
Prezentat de Călin Jucovschi
Doi dintre polițiștii implicați în bătaia la o bază de odihnă din Suruceni au fost concediați, iar alții patru au fost sancționați prin ordinul șefului Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu.
Colaborarea procurorilor cu Banca Națională în investigarea dosarului ”frauda bancară” a fost foarte proastă. ”Au existat mai multe dificultăți”, a declarat procurorul anticorupție, Octavian Iachimovschi, în cadrul emisiunii ”Cabinetul din Umbră” de la postul nostru de televiziune. Potrivit lui Iachimovschi, banca centrală avea serverele celor trei bănci fraudate, însă acestea au fost depistate abia în timpul perchezițiilor. Angajații BNM motivau că au uitat, nu au văzut sau nu au înțeles ce fel de materiale caută procurorii.
Carburanții, din ce în ce mai scumpi. În următoarele trei zile, șoferii vor trebui să dea 25 de lei pentru un litru de benzină, cu 11 bani mai mult decât astăzi. Motorina se va scumpi cu șapte bani și va costa 21 de lei și patru bani, litrul. Creșterea cotațiilor internaționale Platts este continuă.