Au sfidat legea și au purtat panglica
Justiţie 10 mai 2023, 19:33 | 670

Poliția a documentat aproape 200 de persoane, care au ignorat legislația la paradele desfășurate ieri, cu prilejul zilei de 9 mai. Cei vizați au defilat cu simboluri interzise, inclusiv panglica negru-oranj, precizează Inspectoratul General de Poliție. Cu amenzi s-au ales și 14 funcționari, dintre care nouă deputați, majoritatea din Blocul Comuniștilor și Socialiștilor.

Verificările au avut loc în peste 500 de locații, unde s-au desfășurat manifestații cu încălcarea Codului contravențional privind simbolurile interzise, panglica negru-oranj și literele Z și V. Poliția susține că au fost întocmite 15 procese verbale și înmânate nouă citații, iar șapte persoane au fost audiate. ”Legea este egală pentru toți și va fi aplicată”, a declarat miercuri, după ședința Guvernului, purtătorul de cuvânt al executivului, Daniel Vodă.

DANIEL VODĂ, purtătorul de cuvânt al Guvernului Republicii Moldova: "Legea este egală pentru toți indiferent despre cine vorbim fie că sunt oameni cu funcții publice sau cetățeniei. Ori autoritățile au aplicat legea. A fost o actualizare de dimineață a proceselor verbale a colegilor din poliție. Dar mesajul foarte clar și tranșant este că legea este egală pentru toți și va fi aplicată."

La manifestațiile desfășurate marți în Chișinău cu ocazia zilei de 9 mai, când Rusia marchează ”victoria asupra fascismului”, în primele rânduri erau, cu panglica bicoloră la piept, foștii președinți Vladimir Voronin și Igor Dodon. Acesta din urmă a declarat că nu îi este frică de pedeapsă.

IGOR DODON, fostul președinte al Republicii Moldova: "Am luat panglica Sfântului Gheorghe cu noi. Eu nu consider că asta este o încălcare! Chiar dacă vor fi penalizați oamenii, eu sunt ferm convins că în instanță noi vom avea câștig de cauză."

Autoritățile nu au dat numele celor 14 persoane documentate pentru încălcarea legislației.

Anterior, șeful Inspectoratului General de Poliție, Viorel Cernăuțeanu, a declarat presei că toți cei care vor purta pe 9 mai panglica negru-oranj, considerată un simbol al agresiunii militare a Rusiei împotriva Ucrainei, vor fi sancționate. Potrivit Codului contravențional, este vorba despre amenzi de până la 9000 de lei, pentru persoanele fizice, și de până la 30 000 de lei, pentru cele juridice.

Opinia ta contează. Comentează!