Jurnalul orei 15, 20 Iunie
Prezentat de Călin Jucovschi
Forfotă mare la tarabele cu fructele verii - zmeură, piersici sau coacăză neagră. Aroma răspândită te face să te apropii, cel puțin, și să întrebi cât costă bunul naturii. Negoțul merge bine, spun vânzătorii bucuroși. Oamenii cumpără de toate, fie pentru a se îndulci, fie pentru a face dulcețuri. La Piața centrală a fost Maria Rusnac.
Rusia își dorește să submineze procesele democratice, inclusiv alegerile din toamnă, și va încerca prin diferite metode să destabilizeze situația din Republica Moldova. Declarația a fost făcută de directorul pentru Europa la Consiliul Național de Securitate al Statelor Unite, Michael Carpenter, într-o conferință de presă online. Oficialul american a dat asigurări că Washington-ul este alături de Republica Moldova și va sprijini integritatea alegerilor din octombrie, dar și parcursul european al țării.
Unu din patru tineri din Republica Moldova nici nu lucrează, nici nu învață. Asta arată datele Biroului Național de Statistică pentru primul trimestru al anului curent. În cifre, asta înseamnă că 134 de mii de persoane, cu vârste cuprinse între 15 și 34 de ani, nu fac nimic. „Cei care ajung să se angajeze sunt puțini”, afirmă specialiștii. Cum explică ei situația, vedeți în continuare.