Uniunea Europeană oferă un nou sprijin financiar Republicii Moldova în sumă de 72,5 milioane de euro
Uniunea Europeană oferă un nou sprijin financiar Republicii Moldova în sumă de 72,5 milioane de euro. Potrivit unui comunicat al Comisiei Europene, 50 de milioane de euro reprezintă un credit „în condiții avantajoase”, iar 22,5 milioane de euro sunt acordate sub formă de finanțare nerambursabilă. Acești bani vor fi debursați până la sfârșitul lunii curente.
Este a patra tranșă din cadrul actualei asistențe macrofinanciare acordate Republicii Moldova, după ce executivul de la Bruxelles a concluzionat că țara noastră a îndeplinit angajamentele convenite cu Uniunea Europeană pentru deblocarea acestei plăți.
COMUNICATUL COMISIEI EUROPENE: "Asistența financiară oferă un sprijin suplimentar Republicii Moldova, a cărei economie a fost grav afectată de consecințele invaziei Ucrainei de către Rusia și care se confruntă în continuare cu provocări legate de securitatea energetică. Aceasta va ajuta țara să-și acopere o parte din nevoile suplimentare de finanțare, să susțină stabilitatea macroeconomică și să asigure reforme ulterioare."
Potrivit Comisiei Europene, autoritățile de la Chișinău au îmbunătățit administrarea sectorului public și au consolidat independența Băncii Naționale. Republica Moldova a consolidat, de asemenea, statul de drept prin adoptarea legii cu privire la evaluarea extraordinară a judecătorilor. Oficialii de la Bruxelles văd progrese și în eforturile de combatere a corupției. Asistența macrofinanciară face parte din efortul mai amplu al Uniunii Europene de a sprijini țara noastră în depășirea numeroaselor provocări pe care le întâmpină în ultimii ani. Contribuția totală se va ridica la 295 de milioane euro și va ajuta Republica Moldova inclusiv să avanseze pe calea sa europeană.