Doi oameni, soț și soție, au murit ieri în urma încălcării regulilor de utilizare a instalațiilor de încălzit
Doi oameni, soț și soție, au murit ieri în urma nerespectării regulilor de utilizare a instalațiilor de încălzit. Tragedia s-a produs în satul Varnița, raionul Anenii Noi. Urmează detalii și alte știri pe scurt.
În zilele de sâmbătă și duminică, polițiștii au înregistrat peste 2500 de abateri comise în trafic. Nouă conducători auto au fost înlăturați de la volan, fiind depistați în stare de ebrietate. 1200 au depășit limita de viteză stabilită pe sectorul de drum, alți 445 de șoferi nu au respectat indicatoarele rutiere de prioritate și semnalele de interzicere ale semafoarelor. 60 de conducători se aflau la volan fără a avea cuplată centura de siguranță, iar 77 au fost amendați pentru neacordarea priorității legale pietonilor.
Centrul Național Anticorupție și procurorii Procuraturii din Chișinău au desfășurat luni dimineață percheziții la doi bărbați, din Chișinău și Rezina, într-un dosar de trafic de influență. Aceștia sunt bănuiți de pretinderea unei mite de peste jumătate de milion de lei pentru influențarea unei decizii de judecată. Cei doi ar fi susținut că pot să intervină pentru a elibera de răspundere penală o persoană acuzată de trafic de ființe umane. Pentru pretinsa corupere a funcționarilor, aceștia ar fi cerut 31 mii de euro și ar fi primit 20 mii de euro de la persoana interesată. În timpul perchezițiilor au fost ridicate obiecte și documente importante pentru cauza penală. Ambele persoane sunt cercetate în stare de libertate.
Două persoane au decedat în urma încălcării regulilor de utilizare a instalațiilor de încălzit. Tragedia s-a produs în satul Varnița, raionul Anenii Noi, în după amiaza zilei de duminică, informează Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. Un bărbat de 76 de ani și soția acestuia, de 75 de ani, au fost găsiți decedați în propria locuință. Echipele specializate au constatat că persoanele s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon emanat de la cazanul de încălzit conectat la gaze naturale. În timpul cercetărilor, specialiștii au stabilit că supapa coșului de evacuare a produselor de ardere era închisă, ceea ce probabil a dus la intoxicarea persoanelor.
Tot duminică, un bărbat de 46 de ani din satul Coșernița, raionul Criuleni, a primit arsuri ușoare în regiunea feței și la ambele membre superioare în urma exploatării în locuință a unei butelii de gaz propan-butan. Salvatorii avertizează că utilizarea acestora în locuințe este periculoasă. Potrivit datelor IGSU, de la începutul anului curent au fost înregistrate 20 de cazuri de intoxicație cu produsele de ardere. Au avut de suferit 32 de persoane, inclusiv 11 minori. Trei oameni au murit.