Vrea o afacere cu smochine acasă
Social 20 septembrie 2023, 15:57 | 6225

Un profesor de educație tehnologică, din orașul Durlești, își petrece timpul liber printre copaci de smochină. Pasiunea lui Vladimir Cebanu este mai rar întâlnită pe aceste meleaguri, dar omul vrea ca acest hobby să devină o afacere de familie. Fermierul amator are și un aliat de nădejde. Un singur lucru îi lipsește - un teren potrivit pentru livadă.

În urmă cu 15 ani ani, familia Cebanu a primit în dar un arbust de smochine. Astăzi, copacul îi bucură pe toți cu o recoltă frumoasă, dar începutul a fost complicat.

VLADIMIR CEBANU, profesor de educație tehnologică: "Cu timpul am aflat secretele, adică prin greșeli, prin experiență acumulată, unde se potrivește mai bine locul pentru un copăcel de acesta. Pentru că, de exemplu, un cireș, un măr cred că s-ar potrivi în orice loc, numai nu în umbră. A patra oară când l-am plantat, într-un colțișor în grădină am observat cum își i-a avânt creșterea bruscă. Și fructele le-am gustat. În al patrulea an după ce l-am plantat."

Cristina Cebanu vrea să inițieze o mică afacere, de producere a gemului din smochine. Ea crede că va reuși, pentru că are susținerea copiilor.

CRISTINA CEBANU, studentă: "Încerc și eu să mă implic cu ce pot, pentru că acest fruct este unul exotic. Puțină lume știe despre apariția lor în țara noastră. Se întâmplă deseori: ori că nu avem cui să le dăruim aceste fructe sau poate și să le vindem, noi încercăm să facem dulcețuri, gemuri. Eu am încercat să fac un produs precum ar fi gemul de smochine, pentru că nu am văzut pe rafturile marketurilor așa produs și am o intenție pe viitor să fabric acest produs."

Profesorul din Durlești este în căutarea unui teren bun pentru a-și începe afacerea. Vladimir Cebanu zice că ar putea crește și alte fructe exotice, precum kiwi sau rodia.

Opinia ta contează. Comentează!