Jurnalul orei 15, 15 Iulie
Prezentat de Eugenia Apostu
Toate vămile din Republica Moldova au fost blocate în această dimineață timp de o oră și jumătate din cauza unei defecțiuni tehnice a serverelor, după ce s-ar fi înregistrat o defecțiune la sistemul de răcire al serverelor. La doar câteva ore distanță, Curtea de Conturi anunță că este ținta unui atac cibernetic.
În cadrul emisiunii ”Secretele Puterii” de la Jurnal TV a fost prezentat raportul Consiliului Concurenței, privind activitatea companiilor petroliere din Republica Moldova. Din document înțelegem că pe această piață s-au creat înțelegeri de cartel, iar concurența practic nu există. Raportul vizează activitatea din ultimii doi ani a șase mai mari rețele de benzinării, care controlează peste 82 la sută din piață. Drept reacție, Consiliul Concurenței afirmă că este vorba de ”acțiuni arbitrare și ilicite de difuzare a raportului de investigației în mass-media”.
Kent Doyle Logsdon este noul ambasador al Statelor Unite ale Amercii în Republca Moldova. Numirea a fost făcută de către președintele Joe Biden. Un comunicat de presă în acest sens a fost publicată pe pagina oficială a Casei Albe.