Andrei Vicolaș este unul dintre miile de cetățeni ai fostei Uniuni Sovietice, care au participat la lichidarea consecințelor
A trecut prin infernul de la Cernobîl, a scăpat cu viață, însă suferințele au rămas. Andrei Vicolaș este unul dintre miile de cetățeni ai fostei Uniuni Sovietice, care au participat la lichidarea consecințelor catastrofei din aprilie 1986. Bărbatul s-a aflat tocmai două luni în zona radioactivă. „Primii au suferit militarii în termen, trimiși acolo prin ordin”, ne-a mărturisit Andrei Vicolaș. Mâine, pe 26 aprilie, se vor împlini 39 de ani de la această tragedie.
Când s-a întâmplat catastrofa de la Cernobîl, Andrei Vicolaș, pe atunci de 35 de ani, își desfășura activitatea militară în Crimeea, în orașul Simferopol.
ANDREI VICOLAȘ, vicepreședinte al Uniunii „Cernobîl”: "Noi, militarii, practic a doua zi știam că s-a întâmplat acolo ceva. Chiar dacă lumea practic nu știa. A aflat tot din sursele de peste hotare. Au fost implicate 240 de unități militare din toată Uniunea Sovietică, în număr de 343 de mii de persoane. Vă închipuiți? Asta e o armată foarte mare."
Andrei Vicolaș vorbește cu durere de faptul că militarii în rezervă din fosta Moldovă Sovietică au fost trimiși la Cernobîl fără să fie înștiințați. „Militarii au fost duși acolo după o lună de la tragedie. Le spuneau că pleacă la cantonament. Nici nu știau ce pericol îi paște”, afirmă bărbatul.
ANDREI VICOLAȘ, vicepreședinte al Uniunii „Cernobîl”: "Primii au suferit militarii în termen, care i-au trimis conform ordinului, pe acoperișul reactorului 3, cel de alături, care curățeau cu lopeți simple aceste rămășițe radioactive. Ei erau trimiși și a doua și a doua și a treia oară la această activitate. Mulți din ei. Cred că cei care au fost la aceste acțiuni nu mai sunt astăzi în viață. Ei erau soldați de 18-19 ani."
Nivelul de radiație ajungea chiar și la o mie Röntgen pe oră. Corpul uman poate rezista doar până la 300. Andrei Vicolaș povestește că responsabilitatea lui era să verifice dacă soldații sunt echipați corespunzător, astfel încât să fie cât de puțin protejați de radiație.
ANDREI VICOLAȘ, vicepreședinte al Uniunii „Cernobîl”: "Măștile anti-gaz nu aveau nicio valoare pe atunci. Măștile de tifon salvau doar de la acest praf radioactiv care rea. Când era vara, eram și eu pe acel timp de vară, era o căldură nemaipomenită, 30-40 de grade. Militari nici nu puteau respira cu măștile acelea de tifon."
În septembrie 1986, militarul a revenit acasă, unde îl așteptau soția și trei copii. Radiația din Cernobîl și-a lăsat amprenta, ne-a povestit bărbatul.
ANDREI VICOLAȘ, vicepreședinte al Uniunii „Cernobîl” din Republica Moldova: "Radiația ionizantă, dacă nimerește în organism, ea găsește organul cel mai slab, care este deja afectat și ea începe să acționeze din interior. De exemplu, am avut probleme cu stomacul, am și acum probleme. Am avut și operații acolo."
Militarul a adunat într-o carte amintiri ale oamenilor care au nimerit în acel „infern”. „Este de datoria noastră să avem responsabilitatea ca acele tragedii să nu se mai repete”, zice Andrei Vicolaș.
Pe 26 aprilie 1986, la ora 1:23, a explodat reactorul 4 al Centralei Nucleare de la Cernobîl, accident survenit urmare a unui lung șir de erori umane, care avea să fie catalogat drept cel mai grav din istoria nucleară civilă.
