Edificarea clădirii cu 15 etaje în locul fostului cinematograf „Gaudeamus” din Chișinău se face contrar legii
Edificarea clădirii cu 15 etaje în locul fostului cinematograf „Gaudeamus” din Chișinău se face contrar legii. Este opinia Ministerului Culturii, care va cere, împreună cu Agenția de Inspectare a Monumentelor, anularea autorizației de construcție. Ministerul Culturii afirmă că va cere și tragerea la răspundere a specialiștilor, care au elaborat proiectul, precum și a angajaților Primăriei care au emis autorizația ilegală. Responsabilii de la Primărie insistă că lucrările se fac pe bază legală.
Compania și dezvoltatorii proiectului, care au obținut autorizația de construcție de la Primăria municipiului Chișinău, nu au solicitat și, efectiv, nu au obținut avizul necesar din partea Ministerului Culturii, așa cum prevede în mod expres legislația în vigoare, subliniază instituția într-un comunicat remis presei.
COMUNICATUL MINISTERULUI CULTURII: "Prin urmare, arhitecții, verificatorii și reprezentanții Primăriei municipiului Chișinău au încălcat legislația națională care reglementează procesul de proiectare și emitere a autorizațiilor de construcție."
Ministerul Culturii precizează că acest proiect se află în zona de protecție a Nucleului istoric al Chișinăului, monumentului de for public Stela cu basorelief „Pan Halippa” și monumentului de for public Compoziția sculpturală „Luptătorii pentru Puterea Sovietică”. Potrivit Ministerului Culturii, fostul dezvoltator al proiectului, care în 2020 intenționa să construiască un complex rezidențial pe amplasamentul cinematografului „Gaudeamus”, a solicitat, înainte de a obține autorizația de construcție, avizul Ministerului Culturii prin Consiliul Național pentru Monumentele de For Public. Schița de proiect, a fost respinsă atunci, refuzul fiind motivul pentru care autoritatea publică locală Chișinău nu a emis autorizația de construcție pentru compania respectivă.
După schimbarea dezvoltatorului în 2025, Primăria a emis o autorizație de construcție nouă, fără a obține prealabil avizul Ministerului Culturii, ceea ce constituie o încălcare flagrantă a legislației în vigoare, se mai arată în comunicatul instituției.
Ministerul Culturii și Agenția de Inspectare a Monumentelor vor solicita instanței anularea autorizației de construcție emisă ilegal pentru edificarea unei clădiri cu 15 etaje în apropierea monumentelor de for public și a Cimitirului central din Chișinău.
Purtătorul de cuvânt al Primăriei, Vasile Chirilescu, ne-a spus că în acest context rămâne valabilă afirmația viceprimarului Ilie Ceban, din ședința de luni, 10 februarie, potrivit căruia, „primăria a eliberat actele permisive pentru construcția complexului multifuncțional pe terenul fostului cinematograf „Gaudeamus” conform legii”.
ILIE CEBAN, viceprimarul Chișinăului: "Într-adevăr, am eliberat acte permisive pentru această locație, pornind de la aceea că este terenul și construcția este proprietate privată de mulți ani. Anterior, au fost tentative din partea foștilor proprietari să modifice zona și să o transforme într-o zonă pentru construcția blocurilor. În 2020 acest lucru a fost stopat. Astăzi, în momentul actual, este o zonă C3, care presupune construcția unui complex sau a unor construcții multifuncționale, social, comercial."
În comunicatul său emis marți, Ministerul Culturii afirmă că va cere tragerea la răspundere a specialiștilor, care au elaborat proiectul, precum și a angajaților Primăriei care au emis autorizația ilegală.