Fostul deputat român Cristian Rizea a fost extrădat joi seara autorităților din România
Justiţie 28 aprilie 2023, 15:36 | 765

Fostul deputat român Cristian Rizea a fost extrădat joi seara autorităților din România. Potrivit Inspectoratului General pentru Migrație, Rizea a fost îndepărtat sub escortă și a fost preluat de către polițiștii români. Peste Prut, Rizea are de ispășit o condamnare de patru ani și opt luni de închisoare cu executare.

COMUNICATUL INSPECTORATULUI GENERAL PENTRU MIGRAȚIE: "Cetățeanul României Cristian Rizea a fost declarat de către Inspectoratul General pentru Migrație persoană indezirabilă pe teritoriul Republicii Moldova pe un termen de 15 ani. Este o măsură dispusă împotriva unui străin, care a desfășurat, desfășoară ori în a cărui privință există indicii temeinice că intenționează să desfășoare activități de natură să pună în pericol securitatea națională sau ordinea publică."

Poliția română a anunțat că Rizea a fost preluat și urmează a fi dus într-un penitenciar.

Cristian Rizea a ajuns în Republica Moldova în 2017, după ce tribunalul de primă instanță l-a condamnat la patru ani și opt luni de închisoare pentru trafic de influență, spălare de bani și influențarea declarațiilor. Doi ani mai târziu, sentința a fost confirmată de Înalta Curte de Casație și Justiție a României. În martie 2019, Rizea a fost declarat căutat prin Interpol.

Cristian Rizea a fost cercetat și de Procuratura de la Chișinău. El a fost trimis în judecată pentru fals în declarații comis la obținerea cetățeniei Republicii Moldova, în 2017. Politicianul a petrecut șase luni în închisoare și a fost eliberat în luna mai 2021, din cauza expirării termenului maxim de detenție pentru extrădare. Cetățenia acestuia a fost retrasă în ziua de 2 noiembrie 2020, printr-un decret prezidențial.

Opinia ta contează. Comentează!