Aduși la prima ședință de judecată
Trei dintre cei șapte indivizi, care urmau să organizeze dezordini în masă în timpul unor proteste organizate de Partidul Șor la Chișinău, se vor întoarce în arest în penitenciar. Este decizia judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, unde a avut loc astăzi prima ședință în acest dosar. Procurorul de caz a cerut instanței prelungirea măsurii preventive în privința tuturor celor șapte inculpați. Instanța va decide asupra celorlalți patru bănuiți pe 5 iunie.
DUMITRU ȘTEFÂRȚĂ, procuror de caz: "Instanța a decis prelungirea măsurilor provizorii, controlul judiciar în privința persoanelor la care s-a aplicat arestul la domiciliu. În privința persoanelor care s-a aplicat arestul preventiv, instanța se va expune pe 5 iunie."
Principalul bănuit în acest dosar este un tânăr, venit recent din Rusia. Andrei Baciurin ar fi persoana responsabilă de instruirea grupului pentru organizarea destabilizărilor în masă.
Spuneți, aveți nevoie de o maimuță mare și rea? Iată, ea stă în cușcă ca să speriați oamenii la televizor! Cel mai periculos infractor din Republica Moldova. Mai înfiorător decât mine este doar Al Capone!
Avocații celorlalți inculpați spun că tinerii pledează nevinovat.
SERGIU PRODAN, avocat: "Apăr interesele a doi clienți, ambii pledează nevinovați."
EDUARD CALMAȚUI, avocat: "Care sunt legăturile lor cu domnul Baciurin? Nu au nicio legătură."
Pe 11 martie curent, 25 de persoane au fost reținute, dintre care șapte au fost plasate în arest. Potrivit poliției, persoanele urmau să formeze zece grupuri, de la cinci până la zece persoane, care să fie cazate pe mai multe adrese din Chișinău. Bărbatul venit din Federația Rusă, Andrei Baciurin, urma să meargă la fiecare adresă și să desfășoare acțiuni de instruire pentru organizarea destabilizărilor din timpul protestelor organizate de Partidul Șor. Fiecare membru al grupului urma să fie remunerat cu până la zece mii de dolari.