Jurnalul orei 17, 21 Noiembrie
Jurnalul orei 17:00 21 noiembrie 2023, 17:48 | 803

Prezentat de Călin Jucovschi

Italia va acorda Republicii Moldova zece milioane de euro pentru compensarea facturilor la energie, dar și pentru programul de instalare a contoarelor inteligente de energie electrică. Acordul de finanțare pentru accelerarea tranziției echitabile în Republica Moldova a fost semnat astăzi de către ambasadorul Italiei în Republica Moldova, Lorenzo Tomassoni, și reprezentantul PNUD în Republica Moldova, Daniela Gasparikova.

Mandatul lui Leonid Umaneț, ales pe 19 noiembrie primar la Bubuieci, ar putea fi invalidat. Reprezentantul Partidului Mișcarea Alternativă Națională riscă să fie cercetat chiar penal. Comisia Electorală Centrală ar deține informații, potrivit cărora, Leonid Umaneț nu are vreun document, care să demonstreze că a susținut examenele în școala generală. Deputatul PAS, Vasile Grădinaru, a publicat pe facebook un document de la Ministerul Educației, care confirmă faptul că Umaneț nu deține diploma de absolvire.

A fost dat uitării, după ce s-au făcut lucrări la apeduct și canalizare, în urmă cu un an. Poate cândva s-a repara, oftează șoferii care ajung pe strada Cartușa din Durlești, căci despre acest drum e vorba. Situația se înrăutățește pe zi ce trece, iar înainte sunt trei luni de iarnă, timp în care rareori se fac reabilitările necesare. Ce spun autoritățile, aflăm de la Maria Rusnac.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie