Jurnal TV, difuzat în stânga Nistrului
Jurnal TV este difuzat și în stânga Nistrului. În lista de posturi TV sunt și alte surse media, care retransmit prin cablu.
Difuzarea posturilor TV în regiune reprezintă o condiție a Chișinăului în contextul discuțiilor cu Tiraspolul despre livrarea gazelor naturale către malul stâng al Nistrului. S-a convenit, pe lângă retransmiterea posturilor TV în limba română, eliberarea deținuților politici, restituirea clădirii Liceului „Evrika” de la Rîbnița și demontarea posturilor de control instalate ilegal în Zona de Securitate. Pe 4 februarie s-a anunțat că postul public de televiziune Moldova 1 a început să fie difuzat în regiunea transnistreană, locuitorii de acolo având acces la surse alternative de informații.