Cetățenii Republicii Moldova care călătoresc în statele membre ale Uniunii Europene vor plăti tarife de roaming mai mici
Social 17 aprilie 2025, 20:41 | 856

Cetățenii Republicii Moldova care călătoresc în statele membre ale Uniunii Europene vor plăti tarife de roaming mai mici. Totodată, autoritățile planifică eliminarea totală a acestor tarife în următorii cinci ani. Un proiect de lege în acest sens a fost votat astăzi în lectură finală de 75 de deputați.

Documentul a fost elaborat de Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării și are drept scop armonizarea costurilor de comunicații mobile internaționale între Republica Moldova și statele Uniunii Europene, pentru a asigura reducerea substanțială a tarifelor.

COMUNICATUL PARLAMENTULUI: "Mai exact, tariful va fi egal cu cel național. Astfel, potrivit estimărilor, consumatorii vor economisi între 30% și 70% din costurile actuale de roaming, în funcție de tipul serviciilor utilizate. Această plafonare va fi realizată progresiv pentru atingerea unui nivel comparabil cu cel din cadrul Uniunii Europene, în conformitate cu legislația europeană privind roamingul."

Potrivit autorilor proiectului, furnizorii sunt obligați să trimită utilizatorilor notificări automate în momentul când aceștia intră într-o zonă de roaming, precum și să informeze clar și detaliat despre costurile fiecărui serviciu prestat și limitele de consum aplicabile. Astfel, unele prevederi ale documentului se referă la crearea unui mecanism de monitorizare a tarifelor de roaming, iar furnizorii care vor încălca legea vor fi sancționați contravențional. Inițiativa conține și unele măsuri pentru stimularea investițiilor în infrastructura de comunicații electronice, inclusiv în rețelele 4G și 5G.

Opinia ta contează. Comentează!