Podul în reparație, din apropierea satului Bravicea, raionul Călărași, prezintă pericol pentru circulație
Social 24 decembrie 2020, 19:59 | 3457

Un pod în reparație, de lângă satul Bravicea, raionul Călărași, prezintă un real pericol pentru șoferi. În cel mai din urmă accident au fost implicate două camioane, care s-au lovit frontal. Anterior, o mașină taxi s-a izbit violent într-o placă de beton. Șoferii au găsit o soluție, dar aceasta nu e pe placul sătenilor.

Daniela Pascari, reporter Jurnal TV: "Unul dintre șoferii implicați în accident declara poliției că din cauza că indicatorul este amplasat prea aproape de pod, acesta nu a reușit să reacționeze. Oamenii spun că din vară de când podul a intrat în reparație, rar când nu au loc accidente rutiere. Sătenii se arată nemulțumiți că mașinile sunt nevoite să ocolească podul periculos pe drumul recent renovat din banii lor."

Locuitorii din Bravicea se plâng că autoritățile locale nu au prevăzut amenajarea unui drum de ocolire, iar tot efortul pe care l-au depus pentru repararea drumului a fost neglijat.

Unii săteni se tem să meargă pe podul aflat în reparație.

Pentru redresa situația, oamenii au strâns bani, au găsit tehnica necesară. Dar au rămas și fără drum, și fără bani... Unii spun că au dat ultimii bani din casă, doar ca să scape de glodul de la poartă. Au scăpat, dar nu pentru mult timp.

Primarul satului Bravicea, Alexei Zatic, nu era la locul de muncă și nici la apeluri nu ne-a răspuns. Am încercat să vorbim cu inginerul responsabil de reparația podului, Alexei Munteanu, dar și acesta a fost inabordabil. Oamenii din sat au depus o plângere la Administrația de Stat a Drumurilor și cer autorităților să intervină neîntârziat.

Opinia ta contează. Comentează!