Preşedintele Argentinei, Cristina Kirchner, a anunţat dizolvarea principalului Serviciu de Informaţii din această ţară. Decizia survine după ce au apărut semne de întrebare asupra unora dintre agenţii săi, în legătură cu moartea procurorului Alberto Nisman.
Kirchner a precizat că Serviciul de Informaţii va fi înlocuit de Agenţia federală de informaţii şi că liderii noii structuri vor fi numiţi de Executiv şi Parlament. Moartea procurorului cu pricina este un subiect de investigaţii, întrucât în ziua în care a murit, el urma să-l acuze oficial pe preşedintele argentinian, că încearcă să muşamalizeze ancheta privind atentatul din 1994 asupra asociaţiei evreieşti soldat cu 85 de morţi. La rândul său, Kirchner a denunţat un complot al unor foşti agenţi ai serviciilor de informaţii. În decembrie, Cristina Kirchner a concediat trei dintre principalii lideri ai instituţiei, suspectaţi de dezertare şi lipsă de loialitate, ceea ce a zguduit lumea informaţiilor.