Judecătorul CSJ Ion Druţă, cercetat disciplinar într-un caz de prejudiciere a bugetului de stat, a fost reales preşedinte al Asociaţiei Judecătorilor din Moldova. La concurs a participat şi magistratul Curţii de Apel Chişinău, Domnica Manole, dar candidatura lui Druţă a acumulat mai multe voturi. Membrii Platformei Civice Demnitate şi Adevăr, care au îndemnat ieri judecătorii să nu aleagă la şefia structurii oameni compromişi, care au emis decizii dubioase, califică menţinerea lui Druţă în această funcţie drept o crimă ce amână reformarea sistemului.

La Congresul Asociaţiei Judecătorilor au participat 212 magistraţi. Candidatura lui Ion Druţă a fost propusă de judecătorul Curţii Supreme Nicolae Clima, iar cea a Domnicăi Manole de membrul CSM Anatolie Ţurcan. Deşi judecătorii i-au rugat cei doi candidaţi să spună ce îşi propun să facă dacă vor fi aleşi, la tribună a urcat doar Domnica Manole.

Ion Druţă a refuzat să vorbească despre intenţiile sale de viitor. În schimb, unii membri ai Asociaţiei nu s-au eschivat să spună că în ultimii ani, când şef a fost tot Druţă, activitatea structurii a ridicat multe semne de întrebare.

La final, după ce a fost ales pentru a doua oară şef al structurii prin vot deschis de 131 magistraţi, Druţă a replicat:

Înainte de începerea congresului, mai mulţi studenţi ai Facultăţii de Drept au împărţit judecătorilor apelul Paltformei Civice Demnitate şi Adevăr, prin care erau îndemnaţi să opteze pentru un candidat cu o reputaţie ireproşabilă. Nu toţi magistraţii au luat însă documentul. De partea cealaltă, membrii Platformei se arată sceptici că sistemul va fi reformat, în condiţiile în care Druţă a fost reales în funcţie.

Ion Druţă a refuzat să comenteze acuzaţiile. În prezent, el este cercetat disciplinar pentru faptul că a participat de două ori, contrar legii, la examinarea aceluiaşi dosar în două instanţe diferite. Este vorba despre cazul Aroma Floris, în care statul riscă să piardă milioane de lei, după ce CSJ, cu votul decisiv al lui Druţă, promovat între timp de la Judecătoria sectorului Botanica la Curtea Supremă, a pus pe umerii cetăţenilor o presupusă datorie a unei firme letone către un avocat moldovean. Judecătorul deţine o casă evaluată de experţi la patru milioane de lei, în condiţiile în care pentru anii 2011 şi 2012 a declarat venituri mai mici de 200 de mii de lei. În 2013, reprezentanţii Primăriei au declarat că o parte din terenul pentru casă a fost obţinută abuziv, acuzaţii pe care Druţă nu le-a comentat.