Timp de emisie pentru opoziția reală. Asta au cerut manifestanții care au pichetat ieri clădirea televiziunii publice. Președintele Platformei Demnitate și Adevăr și cel al Partidului Acțiune și Solidaritate spun că postul Moldova 1 ignoră vocea celor două formațiuni, deși la cele mai recente alegeri prezidențiale entitățile au acumulat împreună cel puțin jumătate din voturi. Protestul nu a trecut fără incidente. Două femei spun au fost stropite cu gaze lacrimogene, iar un microbuz cu echipamentul tehnic al organizatorilor a fost sechestrat de poliție. La rândul lor, reprezentanții poliției afirmă că nu au ordonat aplicarea mijloacelor speciale. Manifestanții au parcurs în marș peste șapte kilometri din Piața Marii Adunări Naționale până în fața postului Moldova 1.
Protestatarii adunați în fața televiziunii publice au solicitat ca șefa postului să iasă la discuții.
Venită în fața participanților la protest, directorul Moldova 1, Ecaterina Stratan, nu a dat însă un răspuns clar la solicitarea opoziției extraparlamentare. Oamenii i-au reproșat Ecaterinei Stratan că postul public a sistat difuzarea protestului.
La scurt timp, șefa postului Moldova 1 a plecat din fața manifestanților. Deși a fost așteptată mai bine de trei ore, Ecaterina Stratan nu a mai revenit.
Pe tot parcursul protestului, clădirea postului public de televiziune a fost păzită de zeci de polițiști. Manifestanții au remarcat și prezența unor persoane suspecte în civil.
De la avertismente până la incidente nu a fost decât un pas. Astfel, două femei spun că au fost stropite cu gaze lacrimogene, acuzații negate de șeful-adjunct al IGP, Gheorghe Cavcaliuc.
Iar un microbuz care transporta echipamentul tehnic al organizatorilor a fost oprit pe neașteptate de polițiști.
Manifestanții au încercat să-i convingă pe polițiști să nu-i lase fără echipamentul de sunet, însă fără succes.
Manifestanții spun că duminica viitoare vor ieși din nou la protest dacă, până vineri, postul public nu va da curs solicitării de a oferi timp de emisie opoziției. Contactată de Jurnal TV, Ecaterina Stratan a declarat că cererea urmează să fie examinată în cadrul consiliului de programe. Totuși, șefa televiziunii publice a calificat solicitarea drept o implicare în politica editorială a postului, precizând că nu va admite niciunei formațiuni un asemenea lucru.