Mai mulți locuitori ai Republicii Moldova sărbătoresc azi Crăciunul pe stil nou
În mai multe lăcașuri de cult din Republica Moldova au fost oficiate astăzi slujbe de Crăciun pe stil nou, la care au asistat adulți și copii deopotrivă. Lumea s-a rugat de bine cu ocazia Nașterii lui Hristos și la Biserica „Sfânta Teodora de la Sihla”, precum și la Catedrala Romano-Catolică „Providența Divină” din Chișinău. Pe stil vechi, însă, azi este cinstit Sfântul Ierarh Spiridon.
Dis-de-dimineață, Catedrala „Sfânta Teodora de la Sihla” din Chișinău s-a umplut de credincioși care au venit să cinstească Nașterea Domnului și să se roage pentru pace și sănătatea celor dragi.
Mare le-a fost bucuria celor mici când l-au văzut pe Moș Crăciun intrând pe ușa lăcașului sfânt. Colindătorii i-au cântat și în schimb au primit cadouri.
Enoriașii ne-au spus că această zi este una extrem de importantă pentru ei.
Și aici, oamenii au cântat și au îngenuncheat în fața Domnului, bucurându-se din plin de această sărbătoare.
În Republica Moldova, Crăciunul este sărbătorit oficial de două ori - pe 25 decembrie, pe stil nou, şi pe 7 ianuarie, pe stil vechi. Angajații instituţiilor de stat au liber în aceste zile.