Aduși în fața instanței
Justiţie 5 aprilie 2024, 19:48 | 1086

Șeful Direcţiei administrare din cadrul Agenției Rezerve Materiale, Nichifor Ioncu, reținut acum două zile în cadrul unui dosar privind falsificarea achizițiilor publice, își va petrece următoarele 30 de zile în arest la domiciliu. La fel, șeful adjunct din cadrul aceleeași Agenții, Nicolae Seminahin, cercetat în accesași cauză penală, a fost plasat în arest preventiv. Decizia a fost luată astăzi de magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana.

Potrivit procurorilor, ilegalitățile au avut loc în perioada 2022-2024. Cei doi sunt bănuiți că ar fi favorizat unii agenți economici la câștigarea licitațiilor privind achiziționarea rezervelor de păcură, grâu, zahăr, a unor utilaje tehnice și autovehicule. Mai exact, bănuiții au utilizat metode de negociere fără a publica în prealabil un anunț de participare la licitație, fapt care a generat acceptarea unei oferte mai scumpe cu 58 de milioane de lei la contractarea a 14,5 mii tone de păcură, cantitatea solicitată fiind micșorată cu două mii de tone, ceea ce a provocat cheltuieli suplimentare bugetului de stat. De asemenea, la achiziționarea, în anul 2022, a rezervelor de grâu, s-a admis acceptarea unei oferte mai scumpe cu peste 11 milioane de lei pentru contractarea a 33 de mii de tone de grâu. La fel, la procedura de achiziție a unui autovehicul, nu s-au respectat regulile de descriere a bunurilor, ceea ce a limitat concurența între operatorii economici. Astfel, a fost cauzat un prejudiciu de 26 de mii de euro. Primul adus în fața instanței a fost șeful Direcţiei administrare din cadrul Agenției Rezerve Materiale, Nichifor Ioncu.

În timpul ședinței de judecată, Nichifor Ioncu a acuzat probleme de sănătate și a avut nevoie de îngrijiri medicale. Avocatul spune că bărbatul pledează nevinovat.

ION MAZUR, avocat: "- Nevinovat, absolut! Sunt învinuiri. - Acum se simte rău? - Da, se simte rău. Am chemat și o ambulanță. - Dar ce s-a întâmplat? Are probleme de sănătate? - Da, el a fost operat pe inimă. Are și diabet zaharat și mai multe complicații."

Cel de-al doilea bărbat adus în fața instanței a fost șeful adjunct din cadrul Agenției Rezerve Materiale, Nicolae Seminahin.

Avocatul lui Seminahin spune că bărbatul nu-și recunoaște vina.

VICTOR MOCANU, avocat: "- Astăzi s-a examinat măsura preventivă care consider că este neîntemeiată. - Cum pledează clientul dumneavoastră? - Nevinovat!"

Procurorul de caz, Victor Muntean, a declarat că arestul este necesar pentru ca cei doi să nu poată influența ancheta.

VICTOR MUNTEAN, procuror: "- De ce este necesar plasarea celor doi în arest preventiv? - Sunt riscuri în cauză și există bănuiala rezonabilă."

Acuzatorul a refuzat să ofere detalii despre caz deoarece în prezent se desfășoară acțiuni de urmărire penală.

Opinia ta contează. Comentează!