Fără copiat la examene de absolvire
Social 23 aprilie 2024, 15:57 | 241

Ministerul Educației și Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare au lansat astăzi o campanie de prevenire a copiatului la examene. În cadrul acesteia, vor fi recrutați peste patru sute de voluntari care vor monitoriza, în perioada 3 - 13 iunie curent, examenele de absolvire a clasei a IX-a în opt raioane. Mesajul campaniei este „Fii onest, nu copia”.

DAN PERCIUN, ministrul Educației și Cercetării: "Motivele care ne-au determinat să facem acest lucru sunt decalajele în aceste raioane între rezultatele la examenul de a IX-a și la examenul de Bacalaureat. Am constatat că dacă la examenul de clasa a IX-a avem foarte multe note de nouă și zece în aceste opt raioane, atunci la examenul de Bacalaureat situația se inversează și avem rezultate foarte proaste, ceea ce în esență ne-a dus la concluzia că atestăm o fraudă sistemică."

Printre voluntarii care vor monitoriza examenele pot fi studenții de la facultățile pedagogice, cei de la colegiul pedagogic, dar și membrii publicului larg care doresc să contribuie la menținerea integrității în sistemul de învățământ, au precizat inițiatorii campaniei.

LILIA IVANOV, directoarea Agenției Naționale pentru Curriculum și Evaluare: "Circa patru sute de voluntari și voluntare vor fi prezenți în sălile de examen alături de absolvenții de gimnaziu pentru a asigura că regulile sunt respectate și pentru a preveni frauda sau copiatul. În context, persoanele care doresc să se alăture acestei inițiative nobile, dar foarte responsabile, trebuie să completeze un formular de participare pe site-ul care dumneavoastră îl vedeți fiionest.md"

În ziua examenelor, voluntarii vor merge în peste două sute de localități din raioanele Briceni, Cahul, Cantemir, Cimișlia, Drochia, Dubăsari, Rezina și Șoldănești. Lucrările absolvenților de gimnaziu din cele opt raioane vor fi verificate ulterior centralizat la Chișinău. Probele de examen se vor desfășura pe trei, șase, zece și 13 iunie.

Opinia ta contează. Comentează!