Ediţia din 2016 a Formulei 1 va avea un număr record de curse. În Marele Circ va reveni Marele Premiu al Germaniei, iar Baku va găzdui în premieră o rundă a competiţiei.
Sezonul va începe ca de obicei la Melbourne, la 20 martie 2016, şi se va încheia la Abu Dhabi, la 27 noiembrie. Însă câteva Grand Prix-uri au datele schimbate. Astfel, cursa din Rusia se va desfăşura primăvara, la 1 mai, faţă de 11 octombrie, în acest an, în timp ce Malaysian Grand Prix a fost programat toamna, la 2 octombrie, faţă de 29 martie. Bahrainul şi China au făcut "rocada" în calendar, iar Marele Premiu al Marii Britanii a fost amânat o săptămână, ceea ce înseamnă că se va suprapune cu finala masculină a turneului de la Wimbledon. Până în prezent, cele mai multe curse într-un an au fost 20, în anul 2012.