Cruzime fără margini în raionul Ialoveni. Un adolescent de 15 ani a trecut prin chinuri groaznice, fiind maltratat timp de mai bine de cinci ore de trei consăteni de 22, 23 şi, respectiv, 25 de ani. Făptaşii, care erau în stare de ebrietate, l-au bătut pe băiat cu pumnii şi picioarele, i-au legat mâinile cu bandă adezivă, l-au stropit cu benzină şi i-au dat foc. Victima a fost internată la Spitalul "Emilian Coţaga" din capitală.
Totul a avut loc în gospodăria unuia dintre făptași, care locuiește singur, mama sa fiind plecată peste hotare. Adolescentul spune că a fost silit să vină aici de către cei trei tineri, după ce l-au întâlnit în centrul localităţii.
În prezent, băiatul se află sub supravegherea medicilor de la Spitalul "Emilian Coţaga" din capitală.
Martori la scenele de groază au fost patru prieteni de-ai victimei.
Rudele băiatului sunt şocate de cele întâmplate.
Poliţiştii spun că ar fi vorba despre o răzbunare. Recent, adolescentul ar fi furat nişte bani din locuinţa unuia dintre făptași, pe care, însă, i-a returnat.
Potrivit poliției, cei trei indivizi și-ar fi recunoscut vina. Ei riscă să-şi petreacă următorii şapte ani în puşcărie.