Un document vechi de 1.500 de ani a fost, în sfârşit, descifrat cu ajutorul tehnologiei de ultimă oră. Este vorba despre cel mai vechi pergament găsit vreodată în Israel.
Când a fost descoperit, în anii 70, în apropierea Mării Moarte, documentul era ars aproape în întregime. Un dispozitiv miniatural de scanare, extrem de performant, şi tehnologia 3D au făcut posibilă citirea pergamentului. Oamenii de ştiinţă au aflat, astfel, că documentul conţine primele opt versete din Cartea Leviticului, ce expun regulile sacrificiilor ritualice. Aceasta este cea mai semnificativă descoperire a unei Biblii scrise, după Manuscrisele de la Marea Moartă.