Zeci de şoferi de pe rutele de microbuze, care fac naveta între localităţile din raionul Străşeni şi capitală, au staționat azi în curtea unui depozit de la periferia oraşului. Asta după ce ar fi fost anunţaţi de administraţia firmei unde muncesc că, nu au voie să circule spre Chişinău, fără însă a li se da vreo explicaţie. Totodată, mai multe linii de microbuz din capitală, au fost oprite, iar administratorii nu au putut să spună de ce.
În autogara din orașul Străşeni nu era niciun microbuz spre Chișinău. Locuitorii au așteptat minute în șir, dar degeaba.
Microbuzele de pe rutele spre Chișinău au staționat pe parcursul zilei la periferia orașului Strășeni. Managerul firmei de transport care gestionează rutele din raionul Strășeni a refuzat să ne spună din ce motiv a fost sistat transportul.
Acest şofer, care se deplasa din localitatea Zubreşti spre Chişinău, a oprit la autogara din Străşeni, unde le-a cerut pasagerilor să coboare și le-a întors banii.
Şi la autogara din Șoldănești, locuitorii au aștepatt în adar transport spre Chișinău. Totodată, aproximativ 30 de microbuze de pe rutele 123, 148, 152, 166 au staționat în sectorul Ciocana din capitală. Contactați de Jurnal TV, administratorii liniilor au declarat că maxi-taxiurile lucrează într-un regim normal și au negat că ar fi anulat vreo cursă.