Protest la Curtea Supremă de Justiţie. După ce magistraţii CSJ au menţinut decizia Curţii de Apel prin care au dispus introducerea simbolului Asociaţiei obşteşti "Falun Dafa" în registrul materialelor de natură extremistă, reprezentanţii asociaţiei au manifestat paşnic faţă de această hotărâre. Oamenii se plâng că în condiţiile în care asociaţiile de acest gen din Europa activează nestingherit, în Moldova judecătorii caută pretexte pentru a le închide gura. Mai mult, ei consideră că magistraţii cu pricina trebuie demişi. CSJ a refuzat să comenteze acuzaţiile.
Aşa au reacţionat membrii Asociaţiei obşteşti "Falun Dafa" la hotărârea de miercuri a judecătorilor de la CSJ, care au menţinut decizia Curţii de Apel, ce a considerat simbolul Asociaţiei drept unul extremist.
Manifestanţii consideră că judecătorii de la CSJ Valeriu Doagă, Ala Cobăneanu, Sveatoslav Moldovan, Nadejda Toma şi Nicolae Clima au acţionat la comanda unor politicieni, care ar vrea să obţină astfel beneficii economice de la autorităţile chineze. Mai exact, ar fi vorba de reprezentanţii PD care au şi efectuat anul trecut o vizită la Beijing, unde s-au întâlnit cu membri ai Partidului Comunist Chinez.
Şeful secretariatului Curţii Supreme de Justiţie a declarat că judecătorii nu se expun pe marginea acestei decizii. Prim-vicepreşedintele PD, oligarhul Vladimir Plahotniuc, nu a răspuns la telefon pentru a comenta acuzaţiile. Reprezentanţii "Falun Dafa" şi "Falun Gong" au declarat că vor continua protestele şi se vor adresa la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Şansele de câştig sunt mari, afirmă avocatul şi expertul în Convenţia europeană, Roman Zadoinov, care consideră că încălcările în acest dosar sunt evidente.
Asociaţiile "Falun Dafa" şi "Falun Gong" au fost acţionate în judecată de către organizaţia de veterani „Echitate”, condusă de legislatorul socialist Elena Hrenova. În opinia ei, emblema acestor asociaţii ar semăna cu svastica nazistă. Astfel, Judecătoria Buiucani a decis interzicerea simbolului, deşi există o hotărâre irevocabilă a aceleiaşi instanţe din anul 2010, în care se constată că emblema nu este una extremistă. Precizăm că, "Falun Dafa" şi "Falun Gong" reprezintă un sistem de credințe și practici fondat în China în 1992, care este dur criticat de Guvernul chinez.