Au fost însă şi absolvenţi de liceu care astăzi au stat departe de emoţiile examenului la limba străină. Este şi cazul Feliciei Ghercavii, elevă la Liceul "Mircea Eliade" din capitală. Ea a fost scutită de examen întrucât recent a susţinut testul TOEFL, elaborat de Serviciul American de testare în domeniul educaţiei. Iar reuşita ei nu se opreşte aici. Deşi încă nu are o diplomă de absolvire, tânăra a fost admisă la mai multe instituţii de învăţământ din străinătate.

Felicia Ghercavii are 18 ani. Este o fată ambiţioasă, cu vise mari, care şi-a dorit mereu să-şi continuie studiile în străinătate. A optat pentru Olanda şi Germania şi şi-a trimis dosarul la patru universităţi din aceste ţări. A fost admisă la toate.

Într-un final a optat pentru facultatea de Informatică, Comunicare şi Design din cadrul Universităţii din Dusseldorf. Deşi mai e mult până atunci, Felicia spune că după absolvire şi-ar dori să revină în ţară.

În acest an, 27 de elevi absolvesc Liceul "Mircea Eliade", iar mulţi dintre ei au ales să-şi continuie studiile peste hotare.