Jurnalul orei 15, 10 Martie
Jurnalul orei 15:00 10 martie 2025, 17:17 | 120

Prezentat de Călin Jucovschi

Volodimir Zelenski efectuează astăzi o vizită în Arabia Saudită pentru a se întâlni cu prințul moștenitor Mohammed bin Salman, înaintea discuțiilor dintre oficialii ucraineni și americani privind încheierea războiului cu Rusia. Zelenski a declarat că nu va lua parte la negocierile de la Jeddah, care vor fi la nivel de miniștri. Aceștia se vor concentra pe un acord bilateral privind mineralele și pe modalități de a pune capăt războiului, scrie Reuters.

Violența a dominat aseară Centrul Vechi al Bucureștiului, după ce Biroul Electoral Central a anunțat că respinge candidatura lui Călin Georgescu pentru alegerile prezidențiale din luna mai. Potrivit autorității, Georgescu nu întrunește condițiile de legalitate, care se întemeiază pe alegeri „corecte, integre şi imparțiale”. „O altă lovitură directă în inima democrației din întreaga lume”, a declarat candidatul după decizia instituției electorale, pe care a anunțat că o va contesta la Curtea Constituțională.

Republica Moldova beneficiază de întreg sprijinul Uniunii Europene, iar statele membre depun eforturi pentru ca țara noastră să aibă un acces și mai larg la piața unică a blocului comunitar. Declarația a fost făcută de președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, într-o conferință de presă privind primele 100 de zile de la preluarea celui de-al doilea mandat. De asemenea, șefa Comisiei Europene a salutat acordul șefilor de stat și de guvern din statele membre pentru planul său de reînarmare a Europei.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie