Școlile aleg catalogul on-line
Peste 600 de instituții de învățământ utilizează catalogul on-line, aplicația fiind utilizată acum de peste 85 de mii de părinți, anunță Ministerul Educației și Cercetării. Administrațiile școlilor care utilizează acest sistem mai bine de un an pot renunța definitiv la completarea catalogului tradițional, pe suport de hârtie.
Sistemul include o monitorizare zilnică a notelor, absențelor, temelor pentru acasă, temelor predate la orele de studiu, dar și diferite comentarii despre fiecare elev. Aceste date sunt accesibile pentru părinți, elevi și profesori în timp real.
Instituțiile care nu utilizează această platformă pot scrie o solicitare la Ministerul Educației și a Cercetării, care eliberează Catalogul electronic. Implementarea acestuia în instituțiile de învățământ profesional tehnic de toate nivelurile a fost precedată de o perioadă de testare a introducerii datelor, urmată de utilizarea simultană a versiunii electronice și a catalogului fizic în toate instituțiile de învățământ profesional tehnic.
Catalogul electronic este utilizat acum în 605 instituții de învățământ, dintre care 104 au renunțat la catalogul de hârtie.