Poliţia a arestat zeci de persoane după ce protestele în Anglia şi Irlanda de Nord au degenerat în violenţe sâmbătă
Poliţia a arestat zeci de persoane după ce protestele în Anglia şi Irlanda de Nord în memoria a trei fete ucise la începutul săptămânii au degenerat în violenţe sâmbătă. Guvernul de la Londra a promis măsuri dure împotriva celor care, în opinia sa, exploatează acest caz pentru a provoca dezordini, relatează Reuters. Acţiunile de stradă au continuat şi duminică.
Protestele, degenerate în violenţe, care au avut loc în mai multe oraşe din Marea Britanie şi la care au participat sute de grupuri antiimigraţie, intervin după ce trei fete au fost ucise săptămâna trecută într-un atac cu cuţitul, într-o sală de dans pentru copii în Southport, în nord-vestul Angliei. Uciderea lor a fost exploatată de grupuri ce se pronunţă împotriva imigranţilor şi a musulmanilor, pe măsura răspândirii în spaţiul public a unor informaţii false, conform cărora ucigaşul ar fi fost un imigrant islamist radical. Poliţia a declarat că suspectul s-a născut în Marea Britanie, iar media britanice relevă că familia sa ar fi creştină.
Tulburări violente au izbucnit sâmbătă în oraşe din întreaga ţara, inclusiv Liverpool, Bristol, Blackpool, poliţia declarând că a arestat cel puţin 87 de persoane. De asemenea, au existat tulburări în Manchester şi Belfast.
Magazine şi buticuri au fost vandalizate şi jefuite, o bibliotecă din Liverpool a fost incendiată şi mai mulţi poliţişti au fost răniţi, potrivit forţelor de ordine. „Violenţa şi bătăile pe străzile noastre nu vor fi tolerate”, a declarat ministrul de interne, Yvette Cooper.
YVETTE COOPER, ministrul britanic de Interne: "Am spus clar pentru poliție că are sprijinul nostru deplin pentru a lua cele mai puternice măsuri posibile împotriva autorilor, inclusiv să ne asigurăm că există mai mulți procurori, există suficiente locuri de închisoare și, de asemenea, că instanțele sunt pregătite, pentru că oricine se implică în acest tip de tulburare, trebuie să fie clar, vor plăti prețul."
Protestele de sâmbătă au fost cele mai ample după mai multe zile de violenţe în urma uciderii celor trei copile. Prim-ministrul Keir Starmer a declarat că acestea sunt rezultatul unor acţiuni deliberate ale extremei drepte, coordonate de un „grup de indivizi care sunt absolut hotărâţi să recurgă la violenţă” mai degrabă decât la un protest legitim. Guvernul britanic a avertizat că va lua măsuri severe împotriva instigatorilor la violenţe.
Cele din urmă proteste violente care au izbucnit în Marea Britanie au fost în 2011, când mii de oameni au ieşit în stradă după ce poliţia a împuşcat mortal un bărbat de culoare în Londra.